Noutăți


Adventure Airsoft Contest

Istoria se repetă


Așa cum am auzit de nenumărate ori, istoria se repetă. Nu spunem că a fost frumoasă sau urâtă, bună sau rea, ci că ne urmărește de-a lungul miilor de ani. În puține rânduri se aduce aminte de cetăți ce au rezistat cotropitorilor și care și-au prelungit existența peste timpuri. Acum a venit timpul să vă spunem pe scurt și povestea cetății noastre Alba Carolina.

Aflată pe malul râului Mureș, pusă pe drumul istoric ce face legătura între Cluj-Napoca și Sibiu se înalță strălucitoare cetatea Alba Carolina. Fiind un centru important atât din punct de vedere economic cât și cultural, foarte multe popoare își doreau dominația asupra acestuia. În urmă cu 3 ani, spionii din afara cetății au aflat că se pune la cale un atac puternic din partea triburilor aliate. Ajunsă la împăratul Cetății informația, acesta s-a înfuriat și a promis o pedeapsă necruțătoare atacatorilor. A trimis solii tuturor triburilor prietene pentru a trimite întăriri dar singura armată care a răspuns solicitării a fost armata tribului Deva. Precum trecea timpul împăratul iscusit a aflat că cei care îi doreau prețioasa cetate sunt chiar vecinii lui pe care i-a avut de atâtea ori la masa sa îmbelșugată, acțiunea fiind posibilă doar prin finanțarea celui mai important comerciant al vremii Airsoftus-Clujus. Acesta a promis recompensă cea mai noua armă inventată pentru îngenuncherea inamicilor, secret cel îl ținea bine ascuns de ani de zile. Atacul a fost planificat către sfârșitul lunii lui cuptor, când au început deplasarea către locul mult râvnit triburile din Cluj, Turda, Făgăraș, Mediaș și Sibiu în ajutorul cărora a ajuns și tribul din cetatea Sucevei care nu își mai ascundea gândurile de expansiune. Conducătorii căliți în lupte grele ai aliaților au pus la cale un plan diabolic înconjurând cetatea. Cu o mobilizare exemplară armata cetății împreună cu ajutoarele primite erau în poziție de apărare la momentul deschiderii ostilităților. Atacurile au venit în valuri, au fost devastatoare, iar în cele din urmă cetatea a fost doar pentru câteva ore sub dominația aliaților după atacul tribului din Mediaș condus de tarabostes Brumus. Alungați din cetate, aliații au decis să instituie starea de asediu asupra acesteia până vor reuși să atragă și alte triburi în acesta acțiune. Abia anul următor, în primăvară, crezând că cetatea a rămas fără provizii, aliații se pregăteau pentru un nou atac. Fiind trădați de luptătorii de pe dealuri Devei, care au fost cumpărați de către Airsoftus-Clujus, împăratul cetății a repus în funcție mai bătrânii eroi ai Legiunii a XIII-a Gemina, care i-au jurat credință.

La chemarea lansată de atacatori au răspuns tribul de amazoane si cel al cușmelor negre, împreuna nereușind mai mult ca atacul precedent, pentru foarte puțin timp comandantul KOK a reușit să ajungă în sala tronului. Pierderile au fost imense de ambele parți, atacul respins, dezamăgirea se putea citi pe fața aliaților. Într-o întâlnire secretă aceștia au decis să mențină asediul până la acceptarea de participare la campania de cucerire a celui mai mare trib din zona de peste munți, neînfricatul Bucale. Acesta era cunoscut pentru pregătirile sale meticuloase care îi aduceau garantat succesul. În ajutorul acestora au sosit și trupele marelui împărat al Belgradului, din imensul tărâm al Serbiei, Rapaxum Cuceritorul. Acesta din urmă și-a adus și bunul prieten László bacsi, necruțătorul conte din zona stăpânită de triburile maghiare. Fiind dușman de moarte al împăratului cetății, acesta a adus cele mai de temut catapulte ale vremii pentru a-și răzbuna înfrângerile suferite de-a lungul vremii. Atacul a fost programat pentru sfârșitul toamnei, anul următor. Singurele întăriri ce au venit în ajutorul împăratului au fost foștii camarazi de arme din tinerețile acestuia, din triburile îndepărtate de dealurile Oradiei, Reșiței, Băii Mari, Aradului, Satului Mare, Clujului și Ludușului. Aceștia au fost introduși în Cetate prin tunelul secret care dădea în Dealul Mamut. Schimbând tactica, aliații au atacat pe timp de noapte șanțurile de apărare ale cetății, acestea rezistând până se crăpa de ziua. Luptele au continuat trei zile, cetatea fiind cucerită de conducătorul Nemuritorul Betivus de pe Dealul Feleacului.

A trecut un an de atunci, toate bogățiile cetății au fost prădate, cetățenii sunt măcinați de diverse boli, iar luptele pentru putere s-au accentuat. Fiind dârji oameni ai armelor au decis ca această problemă să fie tranșată printr-o înfruntare a celor mai viteji soldați ai lor. Din surse ce nu pot fi divulgate OqtagonumAirsoftus se va alătura câștigătorilor pentru o colaborare de lungă durată dacă i se promite liberul comerț în piețele cetății. Ce nu știu să ne transmită cronicarii vremii sunt intrigile săpate adânc în toată această campanie de către Atotputernicul Profetus, tatăl vitreg al cuceritorului cetății.

Deznodământul îl vom afla după înfruntarea din ….. PAMFLET !!! Dacă v-am atins, într-un mod nepermis, să știți că n-am făcut-o decât dinadins!!


PARTENERI